Lourdes este o mica comuna aflata in Pirinei, in sud-vestul Frantei. Initial, doar o asezare de trecere, orasul a devenit in prezent, neincapator pentru milioanele de turisti care se indreapta catre aceasta directie anual. Destinul acestei mici localitati s-a schimbat radical in anul 1858, cand insasi Fecioara Maria l-a onorat cu a sa aparitie miraculoasa. Pana in acel moment, singurul punct de atractie erau doar ruinele unui castel fortificat aflat in centrul orasului. Dupa ce Bernadette Soubirous a sustinut ca Fecioara Maria i s-a aratat in diverse ocazii si dupa ce au avut loc cateva vindecari miraculoase, orasul a devenit una dintre destinatiile preferate ale crestinilor.
Pana in 1858, Lourdes era doar un oras linistit si modest, cu o populatie de doar 4.000 de locuitori. Castelul era ocupat de o garnizoana de infanterie. Orasul insemna, in traseul turistic, doar un loc de trecere catre apele termale de la Bareges, Cauterets, Luz-Saint-Sauveur sau Bagneres-de-Bigorre. In data de 11 februarie 1858, o fetita din partea locului, Bernadette Soubirous, in varsta de 14 ani, a sustinut ca o doamna frumoasa i-a iesit in cale in Grota Massabielle. Acesta doamna s-a prezentat ca fiind Conceptia Imaculata, iar credinciosii au numit-o Binecuvantata Fecioara Maria. Aparitiile s-au repetat de inca 17 ori si, dupa numai un an, mii de pelerini veneau sa se reculeaga in mijlocul noului loc sfant.
In luna februarie a anului 2008 a avut loc comemorarea a 150 de ani de la prima aparitie a Fecioarei. La festivitati au luat parte peste 45.000 de pelerini. Desi orasul are numai 15.000 de locuitori, beneficiaza de o capacitate de cazare imensa, avand cel mai mare numar de hoteluri dupa Paris.
Sezonul pelerinajului incepe din martie si dureaza pana in octombrie, iar locul in care s-a petrecut prima aparitie miraculoasa a Fecioarei a devenit o destinatie preferata atat a europenilor, cat si a crestinilor din alte colturi ale lumii. Apei care izvoraste din grota i s-au atribuit puteri tamaduitoare, insa se gasesc destui sceptici care sa se indoiasca de adevarul acestor zvonuri neconfirmate stiintific.
Se estimeaza ca un numar de aproximativ 200 de milioane de oameni au vizitat locul din 1860 pana in prezent, iar Biserica Romana-Catolica a recunsocut oficial 67 de vindecari miraculoase. Detaliile sunt verificate foarte atent, pentru a se asigura ca vindecarea nu are de-a face cu alte tratamente paralele, si se bazeaza doar pe proprietatile tamaduitoare ale apei. In ciuda valurilor de credinciosi care iau cu asalt oraselul in fiecare sezon, exista dezbateri asupra naturii primelor aparitii. Au existat mai multe tentative, atat din partea politiei, cat si din parea bisericii, de a cerceta posibile incercari de frauda, insa cel putin unii dintre investigatori si-au schimbat parerea pe parcurs.
Multi dintre cei care ajung aici se arata dezamagiti la sosire din cauza mercantilismului exagerat care se practica pe strazile orasului. Bastinasii si-au dat seama ca obiectele de cult religios reprezinta o sursa sigura de venit, insa rezultatul final se traduce printr-o dominatie a kitsch-ului. Vitrinele magazinelor sunt pline pana la refuz de statuete si alte suveniruri religioase, realizate mai mult sau mai putin artistic. Fenomenul a dat nastere unor critici aspre, in vreme ce anumite voci sustin ca Lourdes nu este altceva decat o fabrica de bani pentru oras si pentru regiune, prin urmare exista un interes crescut in atragerea si mentinerea interesului pelerinilor.





Copyright © 2012 Turism Blog - Toate drepturile rezervate
Aprilie 16th, 2011 at 12:10 am
am fost la lourdes este minunat , un loc miraculos daca mergi odata o sa mai vrei sa mergi ,eu iar plec in iunie in pelerinaj si ma gindesc in fiecare zi acolo merita sa mergeti .DOMNUL SA VA AJUTE.