Numărul total de insule din Arhipelagul Maldivelor este de 1196, dintre care numai aproximativ 200 sunt locuite. Republica Maldive este cunoscută şi ca statul cu suprafaţa cea mai plată, situat la cea mai redusă altitudine din lume. Într-adevăr, nici o altă ţară de pe Glob nu se află la numai 2,5 metri deasupra nivelului mării.
Capitala Maldivelor este oraşul Male, situat pe insula cu acelaşi nume, a cărei suprafaţă o şi ocupă în întregime. Are o populaţie de aproximativ 104 000 de locuitori. În afară de Male, cele mai populate insule ale arhipelagului sunt Hithadhoo, Fuvammulah, Kulhudhuffushi şi Thinadhoo.
În insule trăiesc în total 280 000 de locuitori, cu toţii musulmani suniţi, celelalte religii fiind interzise de legile statului. Limba oficială este limba Dhivehi, un amestec de elemente de dialect Sinhala, tamile, arabe şi hindi.
Engleza are în insule statutul de a doua limbă oficială, putând fi folosită de turişti în comunicare aproape pretutindeni.
Maldivele pot fi descrise ca un tărâm al soarelui, al nisipului fin şi alb, al cocotierilor şi arbuştilor cu flori multicolore şi pline de parfum. Lumea subacvatică este aici plină de viaţă şi de culori strălucitoare. Datorită poziţiei geografice – în zona de climă ecuatorială şi a vremii stabile, insulele sunt în tot timpul anului o destinaţie perfectă pentru petrecerea unei vacanţe cu adevărat de neuitat.
Cele mai populare locuri din Maldive sunt Atol Ari, North Male Atol şi South Male Atol. Bineînţeles, nici Lhaviyani Atol, Kaafu Atol sau Nilandhe Atol nu vă vor dezamăgi! Orice destinaţie vă veţi alege, veţi petrece cu siguranţă o vacanţă de-a dreptul unică.




Copyright © 2010 Turism Blog - Toate drepturile rezervate